#3 Interviu: 46 de zile cu Ecaterina

“I-aș fi spus Ecaterina, e un nume duios.”

Mama Ecaterinei are vreo 30 de ani și n-a făcut nimic excepțional în jumătate din ei. A terminat o facultate, a avut niște iubiți, a pierdut niște nopți prin Vamă. Era cât pe-aci să fie mamă, și ăsta a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat.

“Lasă-mă să-mi amintesc cum a început totul. Știu că mergeam prin fața facultății de film spre Mătăsari, era în weekendul cu festivalul acela de modă tânără. Și acolo, chiar când să dau colțul, erau câini. Nimic special, dar știu că mi-am zis Hei, dacă ai fi însărcinată, sigur ți s-ar face rău când ai vedea căcăreze de câine pe jos. Și mi s-a făcut rău instantaneu.”

~~~

De când o știu pe mama Ecaterinei, nu cred că ne-am vorbit de zece ori. Postează mereu acea tăcere neutră de după Ce faci? Bine!, încât nu știam mai nimic despre viața ei post-birou. Nu mă gândeam că e un om normal cu o viață extracuriculară normală, pentru că nici măcar nu-mi pusesem problema dacă e altfel.

“În primul weekend am văzut două sezoane întregi din One Tree Hill și am fumat pe rupte. Mă simțeam deja grasă, urâtă, neglijată, plângeam mereu și încercam să mă gândesc care e cel mai apropiat loc unde se fac întreruperi de sarcină. Apoi mi-am dat seama că sunt, deja, mamă. La figurat, dar mamă. Ceva mi-a spus, încă de pe atunci, că e bine ce fac. Și că n-o să mai fiu niciodată la fel.”

~~~

Cred că femeile însărcinate au un fel al lor de a fi singurele femei însărcinate din lumea asta. Numai ele urcă scările în felul acela, mai întâi un picior, încet, apoi celălalt pe următoarea scară, apoi din nou primul picior. Numai ele mănâncă merele circular fix în jurul cotorului, numai ele desfac sticla de cola în sens invers acelor de ceasornic.

“Vreau să scrii pe blogul tău despre mine. Tu tot zici că vrei să iei interviuri oamenilor frumoși, uite aici frumusețe. Să ai un copil pentru fix 46 de zile. Să ți se schimbe busola și scopul vieții tale să devină maternitatea. Să nu-l cunoști pe copilul ăla, dar să știi că era frumoasă, zveltă, cuminte și albinoasă. Că ar fi așteptat să crească un pic numai ca să calce cu putere pe visele tale și ție să-ți placă de să mori de drag. Și apoi să-i mai faci o poză și să ți-o pui la avatar. Că așa sunt mamele, toate.”

~~~

“Ai mei habar nu au, nici acum, de toată povestea asta. Mie mi se părea că duc o taină cu mine. Că nimeni nu știe ce știu eu, că sunt altfel și că în mine e o puștoaică gata să explodeze în lume. Îmi imaginam cum va fi când va auzi prima oară un beat de samba prin timpanul burții mele.”

Mă gândesc să o întreb de ce s-a terminat totul. Aleg să aștept povestea ei, până la capăt, ca atunci când vezi un episod din Gossip Girl și aștepți până după final ca să cauți pe net cam ce branduri a îmbrăcat Blair astăzi.

~~~

Are și voce de mamă. Incredibil de liniște când vorbește ea, nu e mai mult decât o șoaptă de fapt. E foarte înaltă (deși pentru mine toți oamenii sunt foarte înalți), își poartă părul mereu ondulat și tapat, așa cum poate îl purta și mama ei. Are cele mai mari poșete din birou și subliniază mereu inflexiunile ardelenești din voce. E frumoasă așa cum vrem noi femeile mereu să fie o femeie frumoasă – nemachiată, aparent aranjată fără efort, incredibil de slabă.

Încerc totuși să o întreb ceva. O curiozitate mai veche. Dacă femeilor însărcinate le e frică.

“Tare de tot. Cred că nici experiența nu alungă frica asta. Îmi era așa de frică de sarcină, de copil, de toată situația, încât mă apuca plânsul. Așa că plângeam, ce să fac. Plângeam de zece ori pe zi, dar îmi plăcea. Am experimentat și eu teroarea mamelor.” Zâmbește. “Când ai de-a face cu frici din astea, lucrezi cu opoziția.” În ultimele 15 zile din viața Ecaterinei, mama ei a mâncat un congelator plin cu înghețată.

“Și acum mă lăfăi la terase. Aștept leșinată weekendurile, ca să beau câte un mojito, să zac în Centrul Vechi, să îmi haotizez programul. Scopul meu este să am o herghelie de copii. Până atunci, uit de mine, de parcă aș fi pe scenă. Știu că e egoist, dar asta am eu acum.”

~~~

//mulțumesc, draga mea, pentru poveste

//poze de prin Montmartre (plus cea cu fâșii de text, de la mama Ecaterinei)

 

Lasă un comentariu