FRUNTEA TA MI-A ADUS ACEA TEAMĂ CU MIROS DE BUCURIE

 

 

mi-a fost teamă abia când am pus capul pe pernă, cu o seară înainte. teamă nu de mine, ci de el. ca si cum m-aș fi născut oarbă, aș fi trăit în beznă până acum și, ca prin minune, urma să-l văd a doua zi pentru prima oară. copilul meu care exista dintotdeauna, doar eu eram oarbă prin preajma lui, adulmecând numai mișcările lui spasmodice din capul pieptului meu.

și mi-a mai fost teamă că n-o să mă pot ridica, asemeni mamelor de meserie, cu tiara bătută în pietre scumpe, în tabloul de deasupra capului lui. că o să aibă nevoie de zece mame ca mine. că l-am stricat dacă îi curg ochii sau că l-am lovit fatal dacă i-a intrat apă în urechi. că mirosul meu nu-l va putea liniști, brațele mele nu vor fi destul de moi iar laptele nu-i va ajunge niciodată.

~~~

au trecut câteva zeci de zile. și teama n-a dispărut, ba chiar crește cu fiecare zâmbet nou sau “aguu” în loc de bunădimineața. doar că teama aceasta nu e în niciun fel rațională. teama de mamă, să-i spunem așa de azi înainte, e o senzație care îți îneacă dorința de a fugi la mare, care tremură mâna cu care vrei să trasezi eyeliner, care taie unghiile mult mai scurt numai să nu cumva să zgârii. te asuprește și te îndulcește. teama de mamă e ființială și îți înmoaie genunchii, indiferent de IQ.

~~~

singurul lucru care o face pe noua mamă să nu plângă iremediabil în pernă e gândul că puiului ei îi este infinit mai frică de lumea asta luminoasă, rece și străină.

prima dată când a țipat, în mâinile doctorului Albu, mi s-a părut timid. un poet exilat din lichidul zaharos pe care i-l așternusem ca să crească. apoi a plâns ceva mai bărbătește, ca un pisic care a pierdut vrăbiuța din brațe. mi l-au adus, să ne adulmecăm și să ne lipim pieile la exterior, să ne cunoaștem din nou și să ne recunoaștem.

l-am sărutat pe tâmpla stângă. iar mirosul acela al frunții lui mi-e imposibil să-l șterg. mi l-am întipărit organic în tot ceea ce sunt acum și, probabil, mirosul acesta mă va urmări pentru tot restul vieții.

bucurie/teamă/sfârșit/primăvară, toată bunătatea lumii curgând direct în sufletul meu.

 

Lasă un comentariu

Comentarii
4 Comentarii to “FRUNTEA TA MI-A ADUS ACEA TEAMĂ CU MIROS DE BUCURIE”
  1. corina B. says:

    sa fiti sanatosi si fericiti!ca de obicei…u make me cry…

  2. Soso says:

    cum naiba se “plange iremediabil”?

    • Raluca says:

      se poate, mai ales în miezul unei disperări, să crezi că nu te vei mai opri niciodată din plâns. cam asta e starea pe care am trăit-o noi, mamele de prime zile… :)