o poezie de demult si balconul meu din Place des Vosges

 

în mintea mea trăiește un om
într-un balcon destul de mic forjat
florile mușcatele îi mor una câte una
uită să le ude în fiecare dimineață în mintea mea
ca pastilele cele mici de luat zi de zi
uită pisica afară și ghiveciul e la îndemână
îmi umple mintea de pământ după ce îl crapă

aici trăiește un om simplu cinstit
are uși în loc de ferestre spune bună dimineața când e dimineață
își spală singură rochia de mireasă
fumează numai în balconul forjat
unde miroase a pâine coaptă din cartierul evreilor
și florile cad puse la presat

ea râde își întinde rochia peste genunchi
din toată privirea poate să încapă toată strada
o grămadă de nori și toate balcoanele din jur mușcate
singura poveste a lumii s-a întâmplat aici

 

Lasă un comentariu