Cafenea

CASTEL

 

Când dorul scrie în mine o carte, scrie un castel. Deznădăjduit de oameni, dorul scrie acum în mine un om nou.

Acum știu că însemn. Că asta e pe lume plămadă de Dumnezeu. Că din două guri, din două pluguri se sapă și se udă truda rodului.

Un om nou.


Când dorul umple lumea de pornoșaguri, când semețește vina în sufletul tău, când ai cotropit și ultima cârciumă din sud… Atunci negreșit vei clădi și tu un astfel de castel. Vei ști, ca mine, că nu ești carne fără lucrare. Nu ești doar un jgheab pentru vise mici.

Ești viermele născător de mătase.


Dorul negreșit se va învolbura, va căsca o gură mare, va cresta maluri tăioase din tine și va biciui toate apele pământului “Nu, nu ai nevoie de un copil acum! Îți trebuie liniște/case/concedii/slujbe! Ai nevoie de tine încă vreo câțiva ani!”

Nimic din tot. Nimic nu știe unde sau când să se întâmple mai bine. Să poruncească “Ține copilul! Ține-l sub buricul tău așa cum ții paharul în mână!”

Și apoi, copilul se înțelenește în viața ta ca bradul în munte, ca un castel iuțit în prund. E timp de cinteze smulgând sângele tău tare, cotropind sângele tău nerod timp de patruzeci de săptămâni, frământându-te în picioare, în cumpăna tâmplelor, crescând dinți de lapte.

Ca o carte pe care o scrii încet, pe foi, pe taste, pe piele. Un castel.


N-am avut niciodată habar de lucrurile acestea. N-am nici acum. Mi le închipui la fel de ravisante ca semeția unghiilor microscopice. Îmi închipui că nu sunt un rug, ci un cuptor. O covată. Un gromovnic.

Și poate nu din dor, nu din cuvânt se nasc oameni noi. Poate nu din mine, nu eu scriu șahul de mini-amprente ale omului nou.

Să fiu grozava călăuză, mama amândurora. Noi doi, născuți neîntâmplător împreună, într-o noapte de iarnă din sud.

// bucăți dintr-o poezie mai veche + poze random din ultimul an

// ♫ ♪ din nou niște Florence and the Machine / Shake it out

Cafenea

CINA

pun întotdeauna un tacâm în plus la masă
nu se știe niciodată cine vine la cină

au fost zile când furculițele ridicau sughițuri din farfurie
când alergam singurătatea pe fundul cănii și tacâmul
era mereu în plus
ca o gaiță pe ramura care curge pere

 

sau seri când vroiam să hrănesc oameni pe care nu i-am apucat destul
care m-ar fi iubit dacă ar fi trăit
m-ar fi învățat cum se curăță peștele cu burta plină
și s-ar fi bucurat de ciorbele mele cu cimbru

acum am întotdeauna un frate la masă
fiecare frate care adulmecă fierturile
amestecurile de cărnuri despicate

 

așa cum știu mamele care devin bunici
așa cum aduni copanele mai multor animale în aceeași pungă
ca să ai întotdeauna un număr perfect pentru cină

 

să ai o farfurie în plus
nu se știe niciodată cine vine azi la masă

 

A fost un foarte frumos prim giveaway pe blogul boem. Așa de frumos încât ajunsesem să pândesc emailul pentru răspunsuri noi, pentru că fiecare din ele aducea nu doar un geamantan de inspirație, dar și un om drag, nou sau de demult. Pentru că vă iubesc, sincer vă spun, pe toți voi cei care trec pe aici, zâmbesc și îmi trimit vorbe de bine.

De jurizat a fost mai greu decât m-am așteptat… Așa că am apelat la un juriu extins, format din oameni de bine, doamne care știu să fie doamne și domni care știu să le iubească. Singurul criteriu de selecție a fost inventivitatea, așa cum anunțasem. Așadar, cadoul Mario Badescu merge către…

MissPandoraRo says:
8.8.2011 at 09:56

As inventa o crema/scrub cu bucatele mici de macaron :)
Cred ca ar functiona superb un scrub cu franjuri mici de glazura care curata tot, firimituri delicioase si pufoase care alinta fata si crema untoasa care te face sa zambesti instant.
The Macaron Scrub – tare, nu?

Felicitări, Pandora! Îți voi scrie deîndată pe emailul asociat comentariului. Cadoul tău Mario Badescu, oferit de Carespot, înseamnă un port-fard plin cu A.H.A. Botanical Body Soap + Summer Shine Body Lotion + Hydrating Hand Cream.


Nu e niciun secret, tenul unei femei însărcinate e un teren minat. Vechile măști și creme se încăpățânează să nu mai funcționeze, zonele uscate devin acneice și invers, în fiecare zi e o nouă revoluție în oglindă. Eram, așadar, pe punctul de a testa orice program facial pe care mi l-ar fi propus cosmeticiana. Din fericire, în aceeași săptămână, în viața mea a apărut Mario Badescu.

Auzisem de brandul american cu sonoritate și origine românească de la Oprah, în sezonul trecut. Era un episod în care Martha Stuart îi adusese un giftbasket plin cu produse cosmetice de la Mario Badescu… și amândouă mărturiseau că e brandul lor preferat când vine vorba despre ten. Imaginați-vă surpriza mea ingenuă, a fost ca și cum Jamie Oliver ar fi declarat că își alintă copiii cu Eugenia la micul dejun.

~~~

Prima dată mi-am luat un Herbal Hydrating Serum de pe eBay. Mi-a făcut super bine și începusem să mă supăr că România nu poate comanda cosmeticele pe care le laudă Naomi Campbell decât de peste mări și țări. Eu vroiam să testez, să văd rafturi de unde să aleg, să vorbesc cu oamenii lui Mario Bădescu în carne și oase.

Apoi am auzit că au apărut ceva produse la Beauty District, salonul lui Alexandru Abagiu. Ceva timp mai târziu, au început să apară în newsfeedul meu de Facebook tot felul de trimiteri la noul stand Mario Badescu din Băneasa Shopping City. Needless to say cât m-am bucurat că lumea e așa de mică. George Man, cel care a adus în sfârșit produsele Mario Bădescu în România, este un foarte drag amic și fashionistul meu preferat, acum guru la Carespot.ro.

În perioada aceasta foloseam the Cucumber Tonic Mask (my pregnant nose iubește masca asta fină). Și am mai primit în teste niște Almond&Honey NonAbrasive Face Scrub și the Super Collagene Mask. Yey, me!

~~~

Pentru că George e un boem autentic, are un cadou și pentru voi. Primul giveaway pe La Bohème!

Puteți câștiga gentuța Mario Bădescu: în ea veți găsi A.H.A. Botanical Body Soap + Summer Shine Body Lotion + Hydrating Hand Cream.


Mie nu-mi prea plac tragerile la sorți, așa că o să vă invit să fiți creative. Pentru a câștiga cadoul Mario Badescu, trebuie să răspundeți la întrebarea: Ce produs cosmetic ați fi vrut să inventați alături de Mario Badescu?

Scrieți răspunsurile voastre mai jos, în comentarii, până cel târziu luni 15 august. Eu voi alege cel mai creativ răspuns și voi anunța câștigătorul pe 16 august. Pentru noutăți despre giveaway și boema, vă invit și pe pagina de Facebook La Bohème.

Acum vă urez super inspirație!

 

La Bohème înseamnă viața cum te taie capul, de cele mai multe ori în preajma unor oameni pe care capul îi taie la fel.

Înseamnă că muzica, arta plastică, literatura, moda sunt mai importante decât politica, banii, cutumele. Deși niciuna din acestea nu poate lipsi. Boemii sunt rătăcitori și obsesivi, aventurieri și romantici, vagabonzi și îndrăgostiți. Suntem pătimașii lumii noi.

~~~

Pe la 1800, Franța îi numea Bohémiens pe bieții rromani tuciurii, ajunși în Vest prin Boemia/Cehia. După ceva vreme, francezii au început să compare țiganii cu actorii/poeții/muzicienii sărmani și libertini din marile lor orașe. Boemii erau, în sfârșit, asociați cu viața nebună, orele mici, politica anti. Dragoste liberă, alcool, frugalitate, sărăcie pe care o cultivi. Era bine.

Și uite că boema pariziană a fost un model. În București-Micul-Paris, boema secolului XX a însemnat Caru’ cu Bere, apoi Capșa interbelică, Cina și Mărul de Aur în vremurile roșii, apoi Șarpele Roșu și acum înapoi în Centrul Vechi.

Numai că, la noi, boema s-a concentrat în jurul alcoolului și nu în jurul artiștilor. Aici n-a fost niciodată un “cartier” de scriitori și pictori, Bucureștiul nu a avut un Montmartre. Noi am avut însă crâșme. Din care, dimineața la acele ore mici, talentele se împrăștiau către mansardele lor.

~~~

Din fericire, mai ales pe timp de vară, boemii se grupau în vacanțe.

“Aşa s-a transformat Balcicul din satul care era înainte de 1913, în staţiunea în care era musai să te duci. Așa a ajuns Vama Veche un viespar arhitectural, social și economic. Așa a devenit în ultimii doi ani Centrul Vechi un hot spot al Bucureștiului.” ~Gabriel Dobre, în Decât o Revistă 3

Adevărul e că Vama Veche a căpătat sens pentru că, acum 50 de ani, românii nu mai puteau ajunge la boemul Balcic interbelic. Acolo, Regina Maria crease o oază în care se lăfăia boema. Acolo s-a născut moda artiștilor nudiști, acolo s-au băut în neștire cafele turcești cu miros de sare, acolo se stătea cu lunile pe timp de vară, în căutarea iubirii care naște arte.

Octavian Moșescu, primar de Balcic interbelic, a dat și o lege – orice artist care dorea o casă acolo pe Coasta de Argint trebuia împroprietărit absolut gratuit. Eu când zic că mi-am greșit secolul, am și dreptate.

Balcica Moşescu Măciucă scria în volumul dedicat oraşului de pe Coasta de Argint: „Balcicul trăia nu numai prin lumina solară, ci şi prin cea a spiritului. Lumina sufletelor se îmbina cu cea solară. Lucru pe care artiştii l-au înţeles. Ei au descoperit că, în Balcic, casele aveau porţile numai ca decor, fiindcă acolo totul era deschis, oamenii comunicau nu numai între ei, ci şi cu natura, într-o comuniune desăvârşită“.

Balcicul are ceva care mă îmbată, mă destramă, mă descompune. ~Mihail Sebastian, un boem nudist

Despre grădinile reginei, ascunzând o libertate soră cu patimile, despre cafelele care te înfrățeau cu lumea bună, despre amorul artiștilor la Balcic o să mai vorbesc.

 

~~~

În Vamă nu e chiar la fel ca la Balcic. Dar nici artiștii nu mai sunt ce erau. Sunt sigură că Vama Veche nu mai e ce-a fost. Așa că hai să-i spunem Vama Nouă și să ne bucurăm de ea.

Să dansăm ca muștele în jurul unui bec de pe plajă, să mâncăm tone de clătite cu nume ciudate, să ne murdărim până la genunchi cu ce-a mai rămas din nisipul-praf, să ne luăm hainele-de-vamă și sticlele de bere cu arome. Și să tăcem ziua, zumzăind aceleași muzici de acum 30 de ani, pe care ne încăpățânăm să le ținem în viață. Să iubim și să ne aducem aminte. Să ne aducem aminte.