în mintea mea trăiește un om
într-un balcon destul de mic forjat
florile mușcatele îi mor una câte una
uită să le ude în fiecare dimineață în mintea mea
ca pastilele cele mici de luat zi de zi
uită pisica afară și ghiveciul e la îndemână
îmi umple mintea de pământ după ce îl crapă

aici trăiește un om simplu cinstit
are uși în loc de ferestre spune bună dimineața când e dimineață
își spală singură rochia de mireasă
fumează numai în balconul forjat
unde miroase a pâine coaptă din cartierul evreilor
și florile cad puse la presat

ea râde își întinde rochia peste genunchi
din toată privirea poate să încapă toată strada
o grămadă de nori și toate balcoanele din jur mușcate
singura poveste a lumii s-a întâmplat aici

 

 

 

Dacă de azi aș începe să cânt

Și stelele bietele s-ar smulge din zare,

Nimic nu mi-ar mai rămâne din patul acesta mare, din fericire,

Decât o carte de poezie.

Dacă aș scrie cu dreapta toate viețile pe care le trăiesc zi de zi,

Crescute de hoți și de doamne în galantare,

Copilul meu născut din ochi verzi n-ar mai avea

Decât o carte de poezie.

Zilele care trec legate de gâtul meu,

Zilele cele mai mari sau frânturile

Nu sunt decât minaretele bietele,

Degetele pe care le înșirui pe post de hârtie,

Mâinile mele împletind mâini de copil care nu mai vrea să crească

Decât într-o carte de poezie.

 

să nu dormi nopțile, deși ai putea

să plângi că n-ai geacă military de catifea

să alăptezi cu gândul la eclere și serenade

și să uiți cumva prin minune că steaua ta cade

să calci prosoapele moi ca să faci abur în casă

infinita sordida cuibărire a copilului sub masă

și să plângi din nou pentru că n-ai fost mireasă în Elie Saab

atât