la granița dintre “în căutarea fericirii” și “în căutarea timpului pierdut”, omul începe să simtă că și-a găsit sensul. că nu mai are nevoie de nimic, pentru că știe cine este și către ce se îndreaptă. odios sentiment, acela când m-am crezut dumnezee, lipind pe frunți judecățile mele de valoare.

iată-mă mamă. învăț să pun punct ideal de devreme, hrănesc sensul acesta în viață și mă întreb, ca atâția alții înaintea mea, dacă nu cumva evoluția nu ne servește la nimic. ne întoarcem cu toții, organic și cuminte, la același “sens”.

~~~

sensul meu este să nasc opere de artă. eu nu fac oamenii să plângă, ci să se îndrăgostească așa cum nu credeau că se mai poate. iar copiii sunt bildungsromane, sunt orașe care se construiesc din cuvinte și din poduri peste Sena.

dacă episodul meu de azi înseamnă acest copil, înseamnă că viața mea curge în sensul care trebuie. cu zâmbetele lui spasmodice care nouă ne curg direct în inimă. cu tălpi exact cât indexul meu drept, cu 3 prenume alese ca să le repete pe ale părinților și cu gânguritul care face străzile să se unduiască.

~~~

Parisul meu e tot acolo. o ia la sănătoasa pe malurile Senei, se supără prin balcoanele mici și vorbește tot la condițional optativ.

numai că, acum, eu am “Parisul din vene și vis”

*titlul e o treabă pe care am citit-o pe pagina de Facebook a lui Alin Gălățescu – el se chinuie mult prea mult să pună în cuvinte ceea ce îi iese lesne doar în fashion, dar eu îl plac infinit pentru că încearcă.

**iar pozele sunt courtesy of Alex Nicodim.

 

 

 

 

La Bohème înseamnă viața cum te taie capul, de cele mai multe ori în preajma unor oameni pe care capul îi taie la fel.

Înseamnă că muzica, arta plastică, literatura, moda sunt mai importante decât politica, banii, cutumele. Deși niciuna din acestea nu poate lipsi. Boemii sunt rătăcitori și obsesivi, aventurieri și romantici, vagabonzi și îndrăgostiți. Suntem pătimașii lumii noi.

~~~

Pe la 1800, Franța îi numea Bohémiens pe bieții rromani tuciurii, ajunși în Vest prin Boemia/Cehia. După ceva vreme, francezii au început să compare țiganii cu actorii/poeții/muzicienii sărmani și libertini din marile lor orașe. Boemii erau, în sfârșit, asociați cu viața nebună, orele mici, politica anti. Dragoste liberă, alcool, frugalitate, sărăcie pe care o cultivi. Era bine.

Și uite că boema pariziană a fost un model. În București-Micul-Paris, boema secolului XX a însemnat Caru’ cu Bere, apoi Capșa interbelică, Cina și Mărul de Aur în vremurile roșii, apoi Șarpele Roșu și acum înapoi în Centrul Vechi.

Numai că, la noi, boema s-a concentrat în jurul alcoolului și nu în jurul artiștilor. Aici n-a fost niciodată un “cartier” de scriitori și pictori, Bucureștiul nu a avut un Montmartre. Noi am avut însă crâșme. Din care, dimineața la acele ore mici, talentele se împrăștiau către mansardele lor.

~~~

Din fericire, mai ales pe timp de vară, boemii se grupau în vacanțe.

“Aşa s-a transformat Balcicul din satul care era înainte de 1913, în staţiunea în care era musai să te duci. Așa a ajuns Vama Veche un viespar arhitectural, social și economic. Așa a devenit în ultimii doi ani Centrul Vechi un hot spot al Bucureștiului.” ~Gabriel Dobre, în Decât o Revistă 3

Adevărul e că Vama Veche a căpătat sens pentru că, acum 50 de ani, românii nu mai puteau ajunge la boemul Balcic interbelic. Acolo, Regina Maria crease o oază în care se lăfăia boema. Acolo s-a născut moda artiștilor nudiști, acolo s-au băut în neștire cafele turcești cu miros de sare, acolo se stătea cu lunile pe timp de vară, în căutarea iubirii care naște arte.

Octavian Moșescu, primar de Balcic interbelic, a dat și o lege – orice artist care dorea o casă acolo pe Coasta de Argint trebuia împroprietărit absolut gratuit. Eu când zic că mi-am greșit secolul, am și dreptate.

Balcica Moşescu Măciucă scria în volumul dedicat oraşului de pe Coasta de Argint: „Balcicul trăia nu numai prin lumina solară, ci şi prin cea a spiritului. Lumina sufletelor se îmbina cu cea solară. Lucru pe care artiştii l-au înţeles. Ei au descoperit că, în Balcic, casele aveau porţile numai ca decor, fiindcă acolo totul era deschis, oamenii comunicau nu numai între ei, ci şi cu natura, într-o comuniune desăvârşită“.

Balcicul are ceva care mă îmbată, mă destramă, mă descompune. ~Mihail Sebastian, un boem nudist

Despre grădinile reginei, ascunzând o libertate soră cu patimile, despre cafelele care te înfrățeau cu lumea bună, despre amorul artiștilor la Balcic o să mai vorbesc.

 

~~~

În Vamă nu e chiar la fel ca la Balcic. Dar nici artiștii nu mai sunt ce erau. Sunt sigură că Vama Veche nu mai e ce-a fost. Așa că hai să-i spunem Vama Nouă și să ne bucurăm de ea.

Să dansăm ca muștele în jurul unui bec de pe plajă, să mâncăm tone de clătite cu nume ciudate, să ne murdărim până la genunchi cu ce-a mai rămas din nisipul-praf, să ne luăm hainele-de-vamă și sticlele de bere cu arome. Și să tăcem ziua, zumzăind aceleași muzici de acum 30 de ani, pe care ne încăpățânăm să le ținem în viață. Să iubim și să ne aducem aminte. Să ne aducem aminte.

 

 

 


 


Mama vrea să mai asculte Babilonia. Tata mai vrea la Bordello.

~~~

city street walking / walking through these streets

reconnecting with my soul / as my heart beats

these ghetto streets would never do me wrong

they made me who I am today

♫ ♪ kemal feat. foxxee – city street walking

~~~


// Zara jacket; Prada cardigan; BSB dress; Nina Ricci lace belt; vintage purse; Converses and RayBans.