♫ ♪ In Rainbowssss.. puteți să dați treaba asta tare în căști; înainte de cuvintele de mai jos..

~~~

Iubiți-o pe Iren la fel cum vă e teamă s-o iubiți pe Iulia Burtea. Straniu, devastator și cu inima mare. Pentru că nu e nimic mai suav decât o femeie ruptă în fotografii.

Iubiți-o pe Iren la fel cum vă atârnați cerceii, așteptând safire pe care oricum n-ați ști cu ce să le purtați.

Iubiți-o dimineața, cum stomacul gol palpită de emoția unei cafele care nu vă place dar de care aveți nevoie.

Cuminte și curcubeios, cu șireturi lungi și moi, aduse din Paris de orice rudă rătăcitoare. Nu cred că arătam bine ensemble – eu mă pregăteam de nuntă, ea își muta unghiile colorate la Paris. Pe undeva, ea m-a convins că trebuie să mă întorc la creație. Da, Iren, m-ai colorat un pic.

Iren e un fel de fee, care trăiește mai aproape de Père Lachaise decât de pilule colorate. Acum o lună, am întrebat-o unde stă mai exact, ca să pot s-o caut pe Google Maps când mi-e dor de ea și scormonesc să ascult ceva Beirut. Și să uit și să țin minte, așa cum zic că face și ea când doarme acolo fix lângă Jim și Oscar cu săruturile lui și Balzac, Chopin *fără inimă* și Édith Piaf (când te crezi fee, uiți; și începe să ți se pară absolut natural să folosești cumva mai des semnul punct-și-virgulă;)

“Sunt zile când nu știu ce să fac cu mine. / Sunt Irine când mă simt așa de bine!”

Iren vine din când în când să se încarce de povești roșii cu brânză feta de la Mihai Bravu. În rest, Iren e la Paris unde e Pedro, unde e viața de unt roz cu pilule pe limba pițigăiată, unde se trăiește în balcoane, numai în balcoane cu flori care mor toamna. Dispare repede, ca să lase dor în urma ei. Dor perpelit la micro-ondes.

Are ea o poză din care am înțeles ceva de neînțeles – PARIS. Pe la colțuri nu-i boem; sclipește.

~~~

Mie mi-e teamă de finalul războaielor. Epocile alea goale, sublim sărace, când lucrurile simple devin singura avuție. Domnia pustiului ca după un sugar rush mă înspăimântă de moarte, cu ruinele și supralicitarea morții.

~~~

Poate de aia încerc să îmi găsesc de pe acum refugii. Să prețuiesc mai mult o cuibărire în sân de bărbat.

Să gust din toate fructele pe care le întâlnesc, să fac liste cu pantofii pe care îi vreau, să număr magnoliile de pe Călărași/Dacia/Polonă.

Mi-a spus odată un poet că am nevoie de un timp de decantare. O vreme în care să nu mai scriu nimic, pentru ca mai apoi să nu mai caut nimic în afara mea.

Un an în care, poate, o să crească și din mine un sâmbure.

~~~

Și poate de aia nu m-am apucat serios de cântat. Mi-a fost teamă că v-ar fi plăcut.

 

 

~~~

It’s been a while de când am o relație cu această Iulia. Ca și cum ar fi my evil twin. Ca și cum m-aș chinui mereu să o salvez de ceva.

Pentru tine, Iulia, pentru tine…

~~~