// ♫ ♪ ♫ Sun in the sky, you know how I feel…

 

~~~

Să îl duc pe stadion şi să îi explic bucuria fotbalului
Să îi povestesc istoria animalelor
Să îi arăt cum plouă, ninge şi apoi se face soare
Să îl învăţ să te privească şi cum te privesc eu
Şi să te iubească cel puţin ca mine:
Ca pe totul, ca pe univers, ca pe o minune.

Să călărim împreună măcar o dată
Să îl conving că nu sînt nebun pentru că iubesc cel mai mult ţara asta
Să mă joc mult cu el, cu pletele de salcie, cu roboţei,
Cu maşini de curse, cu degetele,
Toate cu aceeaşi răbdare şi
Să îl fac să rîdă.

Să îl învelesc
Să-i sărut tîmplele cînd doarme
Să mîncăm acelaşi măr împreună
Să îi pun şosetele
Să mă deghizez în diferite personaje
Să îi citesc, să mă înţeleg pentru el.

Trebuie neapărat să fac baie cu el
Să ascult muzică lîngă el
Să tăcem doar noi cîteva minute
Să aruncăm cu pietre în apă
Să mergem în muzee, amfiteatre, săli, peşteri şi grote
Dar să fac tot ce pot ca acasă să fie mereu acasă pentru el.

Am să şterg fundul, obrazul, fruntea, spatele, părul lui
Am să-l învăţ să uite şi să ierte
Am să gînguresc a doua oară în viaţă în gînguritul lui
Şi am să-i petrec peste buze degetele
Pe care de o viaţă le pregătesc pentru asta.

Eu voi fi oglinda lui şi el îmi va fi oglinda
Ca două rîuri de lungimi diferite
Ne vom curge sufletele
În tine.

~~~

Și era toamnă, primăvara înghețului, anotimpul pentru care aveam emoții și de care îmi era teamă astă vară – acum e pe bune! Micul meu fotbalist are 200 de grame și fluturește când mi-e lumea mai dragă. Ai ținut vreodată o pisică sub haină, ca s-o ascunzi de bunici, doar că pisica nu vroia nicium să stea locului și făcea tumbe epocale?

Asta îmi dărâmă tot soiul de mituri. Mamele sunt mai mult aiurite decât stăpâne pe situație, sunt mai mult panicate decât blissful.

~~~

Nu mi-au plăcut niciodată mamele care vorbesc la plural. “Noi avem doi dințișori”, “Ne doare burtica”, “Păpăm tot la ora patru”. Problema e că m-am surprins făcând asta zilele trecute – “Plecăm și noi de la birou. Tati, ne duci la o ciorbă în pită?”. Și acum trebuie să reflectăm la ce și cum.

Poate că nu e un moft al mamelor să se identifice cu puiul. Poate nu e renunțarea la viața dinainte, la visele stoarse și idealurile ciob, ca să te identifici cu un scop nou, mic, modelabil. Poate nu e doar faptul că trăiești prin micul prinț, ca și cum viața ta nu mai e de-ajuns. Cred că e, trist și poetic deopotrivă, doar continuarea sarcinii. La infinit. Cordonul ombilical pe care nu vrei sau nu concepi să-l tai.

~~~

E un proverb chinez care întreabă: Oare nu-i posibil ca lucrurile pe care omul le consideră BINE să fie, de fapt, lucrurile pe care zeii le consideră RĂU?

Planurile mele nu s-au schimbat, însă acum includ un lucru esențial – va exista un om pe care trebuie să îl învăț ce este un nor, ce fac oamenii ca să fie fericiți, ce înseamnă fericire, unde e Turnul Eiffel, care e diferența dintre Dumnezeu și Krishna.

Eu habar n-am ce e bine și ce e rău. Nu sunt neapărat sigură că mai cred în lucruri bune/rele fundamental. Și atunci, ce-o să-i spun unui om mic, curios ca o pagină albă de word, ce-o să-i spun când întreabă

Mam, de ce e bine că trăim în București?

 

// snopul de grâu e un simbol / tradiție de nuntă. Pe vremea când nu existau domnișoare de onoare cu flori și gânduri bune, exista un vornic / staroste, care legăna un snop de grâu. Mie mi-au îmbrăcat snopul în voal. Asta însemna “Rodul familiei”

// titlul e un citat din Blair Waldorf

“I-aș fi spus Ecaterina, e un nume duios.”

Mama Ecaterinei are vreo 30 de ani și n-a făcut nimic excepțional în jumătate din ei. A terminat o facultate, a avut niște iubiți, a pierdut niște nopți prin Vamă. Era cât pe-aci să fie mamă, și ăsta a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat.

“Lasă-mă să-mi amintesc cum a început totul. Știu că mergeam prin fața facultății de film spre Mătăsari, era în weekendul cu festivalul acela de modă tânără. Și acolo, chiar când să dau colțul, erau câini. Nimic special, dar știu că mi-am zis Hei, dacă ai fi însărcinată, sigur ți s-ar face rău când ai vedea căcăreze de câine pe jos. Și mi s-a făcut rău instantaneu.”

~~~

De când o știu pe mama Ecaterinei, nu cred că ne-am vorbit de zece ori. Postează mereu acea tăcere neutră de după Ce faci? Bine!, încât nu știam mai nimic despre viața ei post-birou. Nu mă gândeam că e un om normal cu o viață extracuriculară normală, pentru că nici măcar nu-mi pusesem problema dacă e altfel.

“În primul weekend am văzut două sezoane întregi din One Tree Hill și am fumat pe rupte. Mă simțeam deja grasă, urâtă, neglijată, plângeam mereu și încercam să mă gândesc care e cel mai apropiat loc unde se fac întreruperi de sarcină. Apoi mi-am dat seama că sunt, deja, mamă. La figurat, dar mamă. Ceva mi-a spus, încă de pe atunci, că e bine ce fac. Și că n-o să mai fiu niciodată la fel.”

~~~

Cred că femeile însărcinate au un fel al lor de a fi singurele femei însărcinate din lumea asta. Numai ele urcă scările în felul acela, mai întâi un picior, încet, apoi celălalt pe următoarea scară, apoi din nou primul picior. Numai ele mănâncă merele circular fix în jurul cotorului, numai ele desfac sticla de cola în sens invers acelor de ceasornic.

“Vreau să scrii pe blogul tău despre mine. Tu tot zici că vrei să iei interviuri oamenilor frumoși, uite aici frumusețe. Să ai un copil pentru fix 46 de zile. Să ți se schimbe busola și scopul vieții tale să devină maternitatea. Să nu-l cunoști pe copilul ăla, dar să știi că era frumoasă, zveltă, cuminte și albinoasă. Că ar fi așteptat să crească un pic numai ca să calce cu putere pe visele tale și ție să-ți placă de să mori de drag. Și apoi să-i mai faci o poză și să ți-o pui la avatar. Că așa sunt mamele, toate.”

~~~

“Ai mei habar nu au, nici acum, de toată povestea asta. Mie mi se părea că duc o taină cu mine. Că nimeni nu știe ce știu eu, că sunt altfel și că în mine e o puștoaică gata să explodeze în lume. Îmi imaginam cum va fi când va auzi prima oară un beat de samba prin timpanul burții mele.”

Mă gândesc să o întreb de ce s-a terminat totul. Aleg să aștept povestea ei, până la capăt, ca atunci când vezi un episod din Gossip Girl și aștepți până după final ca să cauți pe net cam ce branduri a îmbrăcat Blair astăzi.

~~~

Are și voce de mamă. Incredibil de liniște când vorbește ea, nu e mai mult decât o șoaptă de fapt. E foarte înaltă (deși pentru mine toți oamenii sunt foarte înalți), își poartă părul mereu ondulat și tapat, așa cum poate îl purta și mama ei. Are cele mai mari poșete din birou și subliniază mereu inflexiunile ardelenești din voce. E frumoasă așa cum vrem noi femeile mereu să fie o femeie frumoasă – nemachiată, aparent aranjată fără efort, incredibil de slabă.

Încerc totuși să o întreb ceva. O curiozitate mai veche. Dacă femeilor însărcinate le e frică.

“Tare de tot. Cred că nici experiența nu alungă frica asta. Îmi era așa de frică de sarcină, de copil, de toată situația, încât mă apuca plânsul. Așa că plângeam, ce să fac. Plângeam de zece ori pe zi, dar îmi plăcea. Am experimentat și eu teroarea mamelor.” Zâmbește. “Când ai de-a face cu frici din astea, lucrezi cu opoziția.” În ultimele 15 zile din viața Ecaterinei, mama ei a mâncat un congelator plin cu înghețată.

“Și acum mă lăfăi la terase. Aștept leșinată weekendurile, ca să beau câte un mojito, să zac în Centrul Vechi, să îmi haotizez programul. Scopul meu este să am o herghelie de copii. Până atunci, uit de mine, de parcă aș fi pe scenă. Știu că e egoist, dar asta am eu acum.”

~~~

//mulțumesc, draga mea, pentru poveste

//poze de prin Montmartre (plus cea cu fâșii de text, de la mama Ecaterinei)