Ştiu, fiecare femeie are momentul ei de frumuseţe. Acea zi în care s-a simţit glam0uroasă, iubită, deocheată. Clipa ei de divă.

Pentru majoritatea dintre noi, momentul acela înseamnă ziua de mireasă. Poate pentru că nunta e unul din acele evenimente când aruncăm ceva mai mult de o avere pentru rochie+visagiste. Poate pentru că abia atunci suntem tratate, frust, pentru prima oară ca femei. Când ni se repetă de cel puţin două mii de ori “Eşti frumoasă! Eşti aşa de frumoasă!”

Eu am avut o nunta ca în filmele vechi de la Disney. Un ospăţ uriaş şi vesel, vreo 16 ore în care singurul lucru la care mă puteam gândi era “doamne, ce bărbat frumos mi-ai dat! doamne, ce frumoasă m-ai lăsat la nunta mea!”. Şi totuşi  nu atunci am fost eu maxim glamouroasă.

~~~

Raluca a fost o divă în le Marais. Cartierul evreilor din Paris.

Nici măcar nu am o explicaţie pentru asta. Poate vreun strămoş evreu francez, încă nedescoperit dar activ în moştenirea genetică. Poate nevoia de a pune un nume pe visele boemei autentice, care mă bântuiau încă de când am ales “La Bohème” ca vals al miresei.

Nu ştiu de ce am fost atât de glam0uroasă în ziua aceea.

Aveam tricoul meu moale de la Pimkie, cel cu “Everybody talks about my blog”, un tutu efortless BSB, balerini de la Pantofică şi un Vogue Paris, foarte greu, în poşeta Prada. Mâine e vineri şi nu m-aş îmbrăca nici arsă cu un asemenea ansamblu.

Poate nu era, totuşi, vina mea. Le Marais are, vreau să cred, o ceată de strămoşi care îmi repetau “Eşti frumoasă! Eşti aşa de frumoasă!”

 

♫ ♪ inevitabil PADAM – les papillons

Imaginează-ți că era sâmbătă pe la amurg, eram în Le Marais, căutând cea mai bună înghețată din Paris… Și uite așa, buimăcită, m-am lovit de Altarul Trandafirilor.

au nom de la rose este un lanț de florării înspăimântător de frumoase. Cu petale pe trotuar și găleți de tablă în loc de vaze, cu dulceață și sirop și petale cristalizate ca gourmandises à la rose, cu buchete în hârtie de mătase…

~~~

Acum imaginează-ți că, din senin, un bărbat ar oferi unei femei ACEL trandafir.

Pe care trandafir, dacă ne uităm mai bine pe listele cu adrese au nom de la rose, îl găsim în zeci de locuri, din toată Franța prin Bahrain, Kuweit, Italia, Liban, China, Spania și mama Rusie. Dar nicăieri pe lumea asta nu-i ca prima oară când vezi un Templu pentru Trandafiri.

[Dap, așa ziceam și eu, cu un asemenea bărbat e bine să te plimbi prin Le Marais…]

~~~

 

~~~

Trandafir osiria regal, frezie albă,  floarea miresei.

Aș schimba floricelele mov cu liliac, iar gypsofila elegans cu lăcrămioară și iasomie.

Asta mi-aș pune azi în buchet.

~~~