Pe peretele din fața mea, se agață zilnic textul de mai sus. De altfel, niciodată nu am iubit mai mult decât acum.

Am schimbat poezia și agenția. Am început să scriu, pe drum, poezii noi. O să le împachetez și o să le fac carte.

Agenția e Frumoasă. S-a tuflit ca un candelabru între o cârciumă și o grădiniță.

Copilul meu spune povești. Inventează povești. Caută povești.

M-am îndrăgostit la început de primăvară de același bărbat și de copilul lui.

M-am apucat de scris, aici, azi, ca să nu uit.

 

 

în mintea mea trăiește un om
într-un balcon destul de mic forjat
florile mușcatele îi mor una câte una
uită să le ude în fiecare dimineață în mintea mea
ca pastilele cele mici de luat zi de zi
uită pisica afară și ghiveciul e la îndemână
îmi umple mintea de pământ după ce îl crapă

aici trăiește un om simplu cinstit
are uși în loc de ferestre spune bună dimineața când e dimineață
își spală singură rochia de mireasă
fumează numai în balconul forjat
unde miroase a pâine coaptă din cartierul evreilor
și florile cad puse la presat

ea râde își întinde rochia peste genunchi
din toată privirea poate să încapă toată strada
o grămadă de nori și toate balcoanele din jur mușcate
singura poveste a lumii s-a întâmplat aici

 

 

 

Dacă de azi aș începe să cânt

Și stelele bietele s-ar smulge din zare,

Nimic nu mi-ar mai rămâne din patul acesta mare, din fericire,

Decât o carte de poezie.

Dacă aș scrie cu dreapta toate viețile pe care le trăiesc zi de zi,

Crescute de hoți și de doamne în galantare,

Copilul meu născut din ochi verzi n-ar mai avea

Decât o carte de poezie.

Zilele care trec legate de gâtul meu,

Zilele cele mai mari sau frânturile

Nu sunt decât minaretele bietele,

Degetele pe care le înșirui pe post de hârtie,

Mâinile mele împletind mâini de copil care nu mai vrea să crească

Decât într-o carte de poezie.

 

Secrete

LUCA

 

// prin noiembrie 2008, am scris poezia de mai jos. ideea de a avea un băiat pe care să-l cheme Luca îmi încolțise în cap de multă vreme – Luca și Raluca, e magic!

poezia nu e numai despre un viitor Luca, ci mai ales despre viitorul lui tată, pe care nu-l alesesem și nici el nu mă alesese pe mine încă. după vreo lună, înainte de Crăciun, Codruț m-a regăsit pe Google și restul e poveste…

~~~


luna se golea peste braţele mele noi de femeie
braţe de om pe care ţi le închinam
da
o să mă fugi peste lume ca alergarea din pântec
cu visele mele totuna cu rodul
cu Luca
şi pocalul din care murim laolaltă

mi te aştern pe sub pleoape ca să mă vezi când ți-e lin
şi acum ştii că ai ajuns de la capăt
ca-n filmele de acum şi de zeci de veacuri
mi te amintesc curat în războaiele punice
în pontul euxin și în munţii sarmaţi
între oşti şi nopţi de peruzea
învăţându-mi copiii să zboare
peste oşti şi munţi şi războaie punice
ai putea să-mi semeni
şi să populăm locuri pe care nu le-am locuit
cu ochii tăi mari care mă caută mică

te-aş iubi ca să fie linişte și foame
linişte cu palme şi cu nesomn
să mi te aştern pe sub pleoape ca să-mi croiesc copilul după tine om
tu regatul meu întreg
cu armele mele şi cu toate apele pământului

şi deşi sufletele împerecheate
nu trebuie neapărat să trăiască traiuri pereche
tot noi doi murim împreună
ca să ne regăsim cuminţi şi trişti şi vii în locuri strâmte
sau pajiştile tale cu sud și sălcii care îmi răsună organic
şi cu toate visele asupră-ne
am trăit toate vieţile noastre trecute în toate visele mele

ştiu
nu spune nimic
ştiu

~~~

// ♫ ♪♫ ♪♫ ♪ ”I hope you don’t mind that I put down in words
How wonderful life is now you’re in the world” (melodia e a lui Elton John) ♫ ♪♫ ♪

lângă mine creşte un munte înspăimântător, creşte zilnic hrănit de mame ale răniţilor,
altoit cu migală de mâini iscusite, muntele plânge, tremură, bură – ce cuvânt, bură!
dacă aş avea şi eu mâini, astfel de mâini, l-aş mai scutura de zăpezile şi amiezile umerilor,
aş mai înţepa un nor – ce bucurie că ştii poezie pe munte cu gură!

uneori, am impresia, oamenii îl cred munte ca alpul şi andul şi retezatul godeanul,
dar el e singurul munte care întinde oile la soare, mănâncă brânze, cântă doine din caval,
unge drumuri cu flori, cu oaspeţi, cu rachiu de mure, înţelepţeşte hanul
şi nu uită niciodată să fie cel mai cicălitor munte din emisfera lui de câmp cu un cal

alteori, numai alteori, pot spera să cânte despre mine, pot fi prioritatea lui, pot zbura,
alteori pot fi numai eu o potecă sălăşluită în pântecele lui – garofiţa pietrei craiului.
voi afla cum marginea unei câmpii poate să nască muntele acesta semeţ; voi afla
cumva unde stau ierburile care taie spaima şi ciuda că n-am ştiut buzele – ochiul raiului

lângă mine creşte de la o vreme un munte brăzdat de puteri şi spaime multe,
hotărât să arate alpiniştilor calea cea dreaptă, fărădelegea, inventarea aproapelui.
pe el şiroiesc stâlpi pentru lumină, apeducte pentru băi cu bulbuci, poeţi cu basme culte.
am uitat să-i pun pe masă un cuţit, am prefăcut un text poporan într-o lume de munţi normali.

de multe ori îmi vine să nu mai pun rime. ce rost ar avea la poalele unui asemenea munte?
mai bine tund cărări, plivesc straturile de cuvinte, mai semeţesc o cascadă pe alocuri,
uneori nici fotografii nu i-aş putea face. ar apărea ca un munte simplu cu oase cărunte,
cu tuse de câine şi casă pe pământ, cu nevastă munte şi copii munte. mamă pe tocuri.

mă întreb dacă nu cumva un asemenea munte măiastru face din mine o ţară fabuloasă! cine sunt
dacă şi Nepalul ar fi fost un şpriţ de ţară, fără munţii ăia plini de oameni minunaţi, cu creste aprige,
şi mă mai întreb dacă mai am ceva frumos de arătat în mine ca ţară în afară
de muntele meu înspăimântător, cel mai frumos tată de copil din toată poezia. toată frige.

lângă mine se trezeşte dimineaţa vijelios un lanţ muntos. uneori e cumplit de întors pe dos,
îşi încruntă piscurile, învăluindu-le prin dumnezeu, porneşte încă o zi în care se întâmplă
cumva, chiar se întâmplă să se petreacă mai multe avalanşe decât e permis unui om cuviincios.
e drept că seara tot eu deschid uneori sticle şi şterg colacul cu sârmă ghimpată cu tâmplă

gândesc că şi ţara asta adică eu poate să fie tot un fel de şpriţ

ca un Nepal care nu adăposteşte decât moarte şi o carte
de poezie

~~~

// azi nu vă arăt multe poze. azi vă arăt un cer frumos + un show Chanel de ieri, cu Florence Welch într-o scoică uriașă + o promisiune: Luca, fluturaș, într-o zi vom fi acolo, în primul rând.